Dubrovnik

Dubrovnik

Daca vrei sa vizitezi unul dintre cele mai bine pastrate orase medievale din Europa, atunci Dubrovnikul e musai de vazut. Da, mai sunt orase medievale bine pastrate prin toata Europa, dar Dubrovnik chiar are un farmec aparte – este pe malul marii (practic pe o peninsula ce intra curajos in apele Marii Adriatice) si se afla la picioarele unui munte care se prabuseste spectaculos in mare. Interiorul orasului vechi este practic neschimbat de secolul. Nu e deci nici o surpriza ca aici se filmeaza o gramada de filme istorice pe banda rulanta. Dar filmul care a pus Dubrovnikul plenar pe harta turistica a lumii a fost Game of Thrones.

1. Ia la pas zidurile cetatii – pentru unele dintre cele mai bune panorame din oras, ia la pas zidurile cetatii. Sunt constructiile care au pastrat independenta orasului-stat nealterata (pe vremuri, Dubrovnik se numea Ragusa si era locuit in general de dalmati vorbitori de limba latina) timp de secole atat in fata otomanilor, cat si in fata fratilor lor venetieni. Zidurile sunt construite in secolul XV, imediat dupa Caderea Constantinopolelui cand ragusanii au spus “ups, noi suntem urmatorii pe lista, ar fi bine sa investim rapid in niste ziduri puternice”. Le-au facut fara studiu de fezabilitate, dar sigur si-au scos banii cu varf si indesat.

2. Telecabina – Cum ziceam, Dubrovnik este la picioarele unui versant destul de abrupt si daca te urci sus pe muntele Srd, vei avea parte de cea mai frumoasa panorama de la Adriatica – marea de cerneala, cetatea stralucitoare cu ziduri albe si acoperisuri rosii, munti de jur imprejur. Apusul este in mod particular genial. Telecabina a fost construita in 1969, dar distrusa in timpul razboiului iugoslav, fiind reconstruita in ultimii ani – este nou nouta.

3. Orasul vechi – cum ziceam, orasul vechi este o calatorie in timp. Dupa panorame, e musai sa-l iei la picior. Nu trebuie sa mergi cu vreo harta in mana. Magia orasului vechi, este sa te pierzi pe stradute, sa urci ulitele mai mult sau mai putin abrupte spre metereze, sa descoperi cate un mic restaurant pitit de dupa un colt. Evident, nu vei putea sa nu o iei pe strada “mare”, pe Placa care taie orasul in doua si unde vei gasi cladirile reprezentative ale orasului.

4. Palatul Sponza – este una din putinele cladiri care au scapat fara avarii in marele cutremur din secolul XVII si este o comoara a arhitecturii renascentiste. Daca este sa cauti o cladire cu harta in mana, ei bine Palatul Sponza este aceea.

5. Insula Lokrum – fix vis-à-vis de Dubrovnik se afla un mic paradis de natura mediteraneana, o mica insula. Este o insula impadurita, plina de pini, de obicei o oaza racoroasa in zilele de vara mult prea fierbinti. Lokrum gazduieste de asemenea si plaja nud a Dubrovnikului, dar daca vrei sa faci plaja aici, e musai sa-ti aduci o saltea. Nu e nimic amenajat, iar solul este format din roci ascutite. Dar plimbarea prin mini-padurea de pini poate ramane o amintire minunata.

6. Da o fuga la Split. Split este un alt oras istoric aflat la nord, dar provine dintr-o perioada mult mai veche. A fost palatul de vara al imparatului roman Diocletian, originar din zona care a construit pe malurile Adriaticei un palat splendid. Diocletian este, surprinzator unul dintre putinii imparati din istorie care a iesit la … pensie si aici si-a petrecut ultimii ani fiind pasionat de gradinarit. Dupa moarte, palatul a fost transformat intr-un imens mausoleu imperial, dar cateva sute de ani mai tarziu, cand slavii au patruns in zona si au distrus principalul oras, supravietuitorii s-au refugiat in spatele zidurilor impresionante ale fostului palat-mausoleu si au creat un oras interesant printre coloanele si zidurile romane – mixul acesta antic si medieval este absolut fabulos. Daca la Dubrovnik trebuie sa traversezi un brat de mare pentru a ajunge intr-o padure de pini pe insula Lokrum, aici trebuie doar sa iesi din orasul vechi si sa te urci un pic pe dealul Marjan.

7. Mai viziteaza o tara – Muntenegru. Muntenegru e la doar 40 km de Dubrovnik, asa ca nu ar fi rau sa dai o fuga pana in tara vecina. Cadrul natural este acelasi, arhitectura aceeasi, dar brusc, alfabetul se va converti la litere chirilice. Descopera un fjord ca cele din Norvegia, cateva orase absolut minunate si viziteaza de asemenea Budva – Dubrovnikul muntenegrean – seamana perfect, tot, cu ziduri, pe o peninsula, dar mult mai mic decat Dubrovnik. Timp de secole, a fost in rivalitate cu Dubrovnik – Dubrovnikul era independent, iar Budva apartinea de Venetia. Daca tot ajungi in Budva, urca si in Cetinje, capitala istorica a Muntenegrului pentru a descoperi istoria muntenegrenilor, acei munteni care au rezistat tuturor cuceririlor si orasul lor capitala – conducatorul statului muntenegrean a fost timp de secole mitropolitul tarii.

8. Du-te pe urmele lui Marco Polo. Nu, nu ma refer sa o iei calare spre China, desi poate n-ar fi o idee prea rea, in schimb destul de aventuroasa, dar du-te sa vezi insula si vechiul oras unde se spune ca s-ar fi nascut marele calator – Korcula. Este una din insulele adriatice mai mari, asa ca poti ajunge doar traversand cu ferry-ul de la Orebic, dar vei descoperi o insula impadurita, plina de pini si mai racoroasa decat coasta destul de stearpa si un oras istoric incantator si nu foarte mare.

Sincer, toata coasta dalmata este superba. Poti sa petreci saptamani in sir, descoperind micile asezari dintre munte si mare sau insulele care se insira in larg de-a lungul coastei dalmate. Poti inchiria o barca si sa o iei din insula in insula, ai atat de multe lucruri de facut si atatea locuri de care sa te indragostesti in Dubrovnik si pe langa.